“Proiect Bucureşti a conceput în ultima jumătate de veac cele mai multe dintre obiectivele edilitare importante din Bucureşti, dar şi în alte localităţi. Multe dintre “ferestrele ce se deschid” astăzi în România există pentru că au fost gândite mai întâi la PB.” – zice site-ul Brand’ului cu “B” mare PB.ro
Doamna al carui nume nu conteaza pentru ca nu l-am auzit vreodata in viata reala, aflata la conducerea dep. de Arhitectura PB, vorbeste despre brandul in cauza ca fiind probabil cel mai puternic din Europa Centrala si de Est pe profilul lor.
Ultimul lor proiect – “Alecsandri 8” – se prezinta ca fiind o dezvoltare de birouri iarasi neegalata in ultimii ani in capitala pentru ca, evident, beneficiaza de o “locatie atat de centrala si exclusivista”.
Pana aici suna ca orice comunicare din partea oricarei firme cu un PR atins de boala megalomaniei si cu un ochi inchis la restul lumii. Nimic neobisnuit. E chiar normal, pentru ca daca nu noi avem cel mai mare parc/targ de masini, hotel, casa, mall, carnat, pizza, instalatie de Craciun din Europa/lume, atunci cine?
Se poate insa sa nu minta in legatura cu puterea brand’ului lor in raport cu alte birouri de arhitectura din Europa. De ce? Pentru ca e greu de crezut ca mai exista firme care sa aiba in portofoliu o tara minus un pic.
PB detine in portofoliu:
– cartierele in care traim,
– spitalele,
– Televiziunea Romana,
– Casa Radio,
– Circul de Stat,
– Sala Palatului,
– universitati,
– gradinite,
– Teatrul National,
– INML,
– H. Dorobanti,
– H. Bucuresti,
– H. Intercontinental,
– H. Athenee Palace,
– Cartierul Ministerelor,
– Casa Presei Libere,
– Aeroport Banesa,
– Sediul Electrica Muntenia Sud,
– Institutul National de Statistica,
– Sediul OSIM,
– Sediul PS2,
– Politia Rutiera Pipera,
– Ministerul Sporturilor,
– Sofitel,
– “toate pasajele din Bucuresti” zic ei- adica Muncii, Basarab, Victoriei, Lujerului, Marasesti, Unirii (+ ultima reabilitare), Obor (+ ultima reabilitare), si mai noul Baneasa,
– amenajare rau Dambovita,
– Complex comercial Obor
– Magazinul Unirea
– Parcuri: Tineretului, Circului, centrul Pitestiului, Plumbuita, Dr. Taberei, Titan, Oraselul Copiiilor, Baicului. Ciudat este ca Parcul Carol este si el in portofoliul acesta cu ocazia monumentului. Singura marturie impotriva e fantana secata, insa conteaza?
Voi ce parere aveti?
Eu chiar nu-mi dau seama daca este corect. Pe de-o parte stiu ca portofoliile si istoria se cumpara la pachet cu companiile (vezi ce a fost si ce este Pucci acum, Versace, Chanel, Dior) si cumva pare legitim ca cei care detin de drept un lucru sa-l poata instraina.
Insa ceea ce face situatia mai putin obisnuita este ca acest portofoliu se bazeaza foarte putin pe performantele si marketingul unui brand. In fapt se bazeaza pe o organizare comunista si deloc privata, unde concurenta era zero si lucrarile veneau din alte considerente si anume ca institutul era un aparat al Republicii.
In sensul acesta mi-as dori si eu sa cumpar – cand ma fac mare – portofoliul si bunurile mobile si imobile ale UAP, Academiei Romane si poate Institutului de Limba Romana. Tot in sensul acesta, ANAF ar putea deveni cel mai bun brand din lume pe domeniul economic cu un catalog de clienti de neegalat.
Care este meritul real al acestor oameni din actuala conducere PB in ceea ce priveste portofoliul unui institut cu forta? Avand in vedere detaliile (zero) care insotesc proiectele, cred ca meritele au ramas cu autorii reali, undeva in negura ce ne inconjoara pe toti.
In seria asta de portofolii si proprietati dobandite pe prostia societatii civile si truda unei tari, ar fi de mentionat ROMARTA SA si sigur alte societati de tipul. Aceasta Romarta SA care nu se mai ocupa demult cu obiectul de activitate pentru care a aparut in peisajul comunist, are un portofoliu imobiliar inspaimantator = toate fostele magazine de confectii.
Sa vorbim si despre Imbracamintea SA? O societate care nu se precipita sa ia comenzi desi detine acele ateliere oribile de croitorie rasfirate prin tot centrul.
Sa nu ne intelegem gresit, cred cu toata taria ca un stat, fie cum o fi el ca orientare politica, nu trebuie sa aiba in administrare astfel de institute si divizii pe care se le intretina la perfuzii si ca tocmai aceste domenii (si altele) ar trebui sa-si demonstreze eficacitatea printr-un raport corect cerere-oferta.
Insa daca noi am incetat sa ne numim Republica Socialista Romania din motive lesne de inteles, tot cam asa si ei ar trebui sa-si gasesca cel putin alt nume.
Un fel de Politia Romana trecandu-si in portofoliu persecutarea disidentilor politici, durata proiectului 1959-1989.
Related articles