Skip to content

Un-hidden București îți propune să experimentezi arta din spațiul public bucureștean

Un-hidden București

Un-hidden București invită bucureștenii să privească orașul cu alți ochi. La întâlnirea dintre arta urbană, patrimoniul cultural și explorarea orașului, proiectul propune o serie de experiențe care scot la lumină povești, locuri și perspective pe care, de multe ori, le trecem cu vederea în ritmul de zi cu zi.

Inspirat de moștenirea lui Constantin Brâncuși în spațiul public bucureștean, proiectul deschide noi moduri de a descoperi orașul prin artă și dialog. Pe parcursul său, publicul este invitat să participe la 5 tururi ghidate, să descopere o intervenție artistică multidisciplinară, o expoziție, 2 performance-uri interdisciplinare și 2 dezbateri, fiecare oferind o perspectivă diferită asupra felului în care trăim și împărțim spațiul urban.

Un-hidden București pornește de la ideea că orașul este mai mult decât un loc prin care trecem. Este locul pe care îl construim împreună, prin experiențele și atașamentele noastre. De aceea, proiectul pune în valoare intervenții de artă urbană deja existente în București și creează contexte în care acestea pot fi (re)descoperite, înțelese și privite ca parte din patrimoniul cultural contemporan al orașului.

“Un-hidden București este continuarea eforturilor programului multianual Un-hidden, care își propune să investigheze modurile în care arta independentă poate umaniza spații publice și să genereze sentimente de apartenență și identitate culturală pentru locuitorii și vizitatorii orașului București. Anul acesta îl sărbătorim pe Constantin Brâncuși, așa că am considerat că este un moment oportun să catalogăm și să vizităm lucrările artiștilor urbani inspirați de opera și viața lui.” – Cristina Popa, co-fondator Save or Cancel

Dacă vrei să descoperi orașul prin prisma artei independente din spații publice, te invităm să ni te alături!

Înscrierile la tururile ghidate sunt deschise acum, în limita locurilor disponibile, iar toate activitățile proiectului sunt accesibile gratuit.

Formularul de înscriere este disponibil aici: https://un-hidden.ro/bucuresti

Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București în premieră” 2026.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro. Pentru informații despre Primăria Municipiului București, puteți accesa www.pmb.ro.

Parteneri: Romexpo, Lente

Parteneri media: Igloo, Zeppelin, IQads, Asociația Graffiti, Antivirus, Asociația BuchARTest, Empower Artists, BSBSA (Belgrade Sofia Bucharest Street Art), digitizArte.ro, feeder.ro, La Pas prin Brașov, Munteanu Recomandă

Despre Save or Cancel

Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.

Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte culturale și editoriale.