Saptamana care se incheie azi am petrecut-o intr-un cadru pitoresc, la Baile Govora. Cu ce ocazie? Practica de an V – releveele celor 3 monumente istorice din parcul statiunii: Cinematograful – fost Cazino, Pavilionul Bailor si uzina tehnica.
Din lista de obiecte necesare:
Busy workers
Long story short – actually the short story long:
Oraselul Baile Govora este o asezare care nu a cunoscut stadii intermediare de atestare (cum ar fi cursul natural al lucrurilor: sat – comuna – oras – statiune) – ea capatand titlul de statiune din primii ei ani de existenta. Foarte de succes dupa 1900 datorita proprietatilor apelor din zona, ea a atras atentia in prima instanta prin zacamintele de titei descoperite in acelasi timp cu apele in cauza. Prin implicarea lui Vintila I.C. Bratianu, s-a infiintat Societatea Govora-Calimanesti, cea responsabila pentru constructia Pavilionului, Cazinoului si catorva hoteluri in zona. Societatea a disparut datorita caderii Marmorosch Blank Bank (prima noastra banca autohtona – fyi) si proprietatile au fost atribuite unei institutii dedicate pensionarilor din acea vreme. Nationalizarea a trecut tot ce era de trecut in domeniul republicii cand, conform izvoarelor scrise, statiunea a cunoscut o noua perioada de modernizari si un alt mare aflux de turisti. Cazinoul nu reprezenta insa o varianta sanatoasa de relaxare asa ca s-a transformat in Cinematograf si a intrat sub ocrotirea Intreprinderii de Film din vreme (aka RADEF-ul de azi).
Despre succesul statiunii ne atesta si prezenta uneia dintre vilele “Impuscatului” (de la localnici citare) – acum proprietate privata. Ar mai fi multe de spus despre istoria locului, alambicata si tesuta de interese personale dupa cum ne-a fost felul nostru ancestral, insa aceste informatii le tinem pentru noi si interesele noastre. 😛
Despre Baile Govora in prezent:
Semnal la telefon (gsm, 3G, 2G) nu prea am avut.
In schimb eu cu Cristina am reusit si ne-am simtit super la strandul Sallus (singura “atractie” sau distractie din zona) in fiecare zi.
Cazare decenta pentru oameni decenti, fara prea multe optiuni pentru alte modele de indivizi.
Mancare mai proasta nu cred ca am mancat vreodata, variante aproape de zero, preturi infime.
Foarte multe animalute fara stapan (catei, pisici) traiau in perfecta armonie intre ele, dar nu si cu ospataritele hotelului unde luam masa. Dupa o scurta discutie pe tema am concluzionat ca fiecare feliuta de paine e esentiala cand slujba ta de o viata e sa furi la cantar orice, asa ca doamnele nu se sfiau sa loveasca amaratele patrupede de fata cu clientii. Grotesc este putin spus. Dar noi nu am dat retur la nicio bucatica de mancare – am dus tot catelusei cu puiuti din parcare. Ne-am bucurat sa vedem ca nu doar noi am procedat astfel, ci majoritatea colegilor faceau exact acelasi lucru.
Basca, am mai salvat si cea mai mica pisicuta din mainile unor tineri/cocalari care ar fi putut fi lejer copiii doamnelor in cauza mai sus. I-am gasit si o casa, dupa lungi cautari. 🙂
Cula Duca – fatada spre spatiul public nu are decat cateva goluri foarte mici si rare.
Cula Duca si casa I. G. Duca – curte interioara
Casa I. G. Duca – curtea din spatele case/livada
Casa I. G. Duca – interior
Cula Greceanu – interior
Cula Greceanu – detaliu mobilier realizat de doamna Olga Greceanu. Calutul alunga spitele rele in cultura populara – lucru pe care l-am aflat abia acum.
Cula Greceanu – soba dispusa in centrul camerei. Tot aici aveau inca de la 1827 frigider (numit la acea vreme racitor). Despre insemnele cu Curcea Malteza in interiorul acestei locuinte nu putem sa zicem prea multe.
Dar mai mult ne-am mirat sa vedem reprezentante ale Asociatiei Femeilor Africane din Londra tinand workshop-uri cu localnice pe temele: design vestimentar african si traditii culinare, tot africane. Tot la capitolul inedit, organizatoarea, cu care am stat un pic de vorba, avea ochelari Cazal. 😀