București
2021_25 de idei ale bucureștenilor intră în Acceleratorul de idei
*finanțări
pentru idei care ajută orașul*
În cadrul candidaturii Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii, bucureștenii sunt invitați să devină
participanți activi la viața orașului. Sub umbrela programului
cadru Open Lab, B2021 propune o
serie de instrumente care să atragă și să motiveze locuitorii să participe la
dezvoltarea Bucureștiului. Unul din aceste instrumente este Acceleratorul de Idei, un apel deschis
pentru idei care au un aport pozitiv la viața orașului prin colaborări
transdisciplinare, schițând felul în care acesta s-ar putea transforma dacă ar
deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021.
Între 21 aprilie și 23 mai, bucureștenii au propus 140 de idei de animare
și transformare a orașului, prin proiecte precum grădini urbane, festivaluri de
muzică și artă stradală în cartiere sau inițiative adresate comunităților din
toate cartierele, și nu doar din centru.
În urma jurizării de către echipa Curatorium B2021, 25 de idei au fost
selectate pentru a intra în Acceleratorul
de Idei
. Finaliștii primei faze a procesului de finanțare sunt (în ordinea
punctajului obținut):
Ștefan Tiron, Violeta Dascălu, Save or Cancel, Cristina Bogdan, Ira
Merzlichin, Mara Mărăcinescu, Ana Maria Stăncescu, Alejandro Sajgalik, Petruț
Călinescu, Angelica Ionela Stan, Catinca Drăgănescu, Mihai Alexandru Barabancea,
Sorina Adina Vasilescu, Alina Suărășan, Crina Pravicencu (Cranța), Ileana
Gabriela Szasz, Bogdan Ștefănescu, Denis Ștefan Bolborea, Ioana Adnana Cruceanu,
Cristina Modreanu, Adelina Ivan, Victor Bostan, Domnica Voichița Horea și Cinty
Ionescu.
B2021_Accelerator_finalistiO listă completă a proiectelor și punctajelor obținute poate fi găsită
pe site-ul www.bucuresti2021.ro.
Între 6 și 8 iulie va avea loc un atelier în cadrul căruia participanții
vor primi sprijin din partea invitaților români și străini invitați să coordoneze
consolidarea ideilor selectate. Aspectele abordate de către invitați vor
include: rolul artelor ca vehicul de schimbare, concepte pentru dezvoltare
locală și comunitară, concepte pentru tranziția de la proiecte pilot la
programe, considerente juridice pentru prototipare de idei, design
transdisciplinar.
De asemenea, Acceleratorul de Idei
este și o platformă de dialog și co-creare între participanți, aceștia
fiind încurajați să își asocieze ideile, pentru a da naștere unui proiect cu
impact și resurse mai mari.
În perioada 9 – 19 iunie 2016, după ce participanții au dezvoltat
proiectele în cadrul atelierelor, vor avea posibilitatea de a le propune pentru
finanțare. Astfel, între 5 și 10 proiecte vor fi implementate până la data de
30 septembrie.
Open Lab este programul sub care Bucureștiul devine un laborator de
cultură urbană și se ghidează după următoarele principii: colaborare în creație, co-participare, digitalizare. Deschidem
dialogul cu locuitorii Bucureștiului prin procese colective, promovarea
inițiativelor transdisciplinare, descentralizarea culturii în oraș și folosirea
de structuri mobile, temporare. 
Mai multe informații despre OPEN LAB și Acceleratorul de Idei pot fi
găsite accesând bucurești2021.ro/open-lab.

București 2021 – Bucureștiul a ajuns în finala pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, acordat de Comisia Europeană. Până la final de septembrie 2016, când juriul va anunța orașul românesc câștigător, Bucureștiul va fi animat de proiecte și evenimente menite să arate potențialul ascuns al orașului și să provoace locuitorii săi să devină creatori.

CONTACT US

You can send us an email and we'll get back to you, asap. Thank you!

Sending

©2018 Save or Cancel

Log in with your credentials

Forgot your details?